Vexille

Cu zece ani inainte de  momentul desfasurarii actiunii din Vexille, Japonia renunta la statutul de menbru ONU, dupa ce organizatia interzice construirea de ceea ce am putea numi androizi, Japonia fiind in acel moment lider mondial in industria productiei de roboti. Intr-o decizie cel putin interesanta, tara se izoleaza aproape complet de restul planetei, adoptand un fel de regim totalitar tehnocrat-comunist. In jurul ei este amplasata o bariera electronica cu menirea de a filtra puternic toate tipurile de comunicatii ce intra si ies. Vexille este o tanara membra a unei echipe speciale de interventii a S.U.A., numita SWORD (nu-mi amintesc sa se fi explicat de la ce vine acronimul) si este trimisa, impreuna cu cativa colegi, intr-o misiune neoficiala de incercare a dezactivarii scutului electronic pentru 3 minute, timp suficient pentru a permite unui satelit o “privire” asupra starii actuale a teritoriului Japonez.

De aici, povestea urmeaza un drum echilibrat intre clisee si cateva sclipiri “originale”, nefiind usor sa vii cu ceva complet nou nici macar in cazul distopiilor post-apocaliptice (ceea ce se intampla in Japonia seamana foarte mult cu o situatie post-apocaliptica). Jumatatea cu clisee este tinuta sub control din fericire si nu afecteaza prea mult povestea, ci mai mult cateva interventii “emotionale” ale personajelor, alt lucru pe care se pare ca niciun film de animatie nu reuseste sa il evite. Dar si aici e de inteles, in definitiv, filmul a avut probabil succes in randul fanilor anime, printre care nu ma numar.

Insa mi-a placut suficient de mult, in special pentru acele cateva elemente din poveste cel putin decente si suficient de verosimile, care nu vor fi totusi agreate prea mult decat de cei interesati cat de cat de stiinta si tehnologie si pentru atmosfera intunecata si trista a Japoniei anilor 2060, foarte bine redata. Predomina culorile inchise, arhitectura nu prea exista (nu voi spune de ce), lucruri care se afla cam dupa primele 45 de minute, aici terminandu-se si marile surprize pe care le ofera povestea, restul fiind ori suficient de previzibile ori neavand impact. Tehnic, totul arata foarte bine, animatiile sunt cel putin decente, grafica aflandu-se undeva intre cea a majoritatii filmelor de gen si tehnica cell-shading (adica pe jumatate arata ca un desen animat, desi nu intrece masura).

Era sa uit sa scenele de actiune, destul de numeroase – doar filmul se vrea unul de actiune mai intai – dar insotite prea des de muzica neinspirata. Ca si cum cei care au hotarat coloana sonora pentru scenele respective au incercat sa le confere senzatie si s-au straduit un pic prea mult, pana aproape au incurcat aiurea atmosfera acelor momente. Daca pentru cineva conteaza numele de pe coloana sonora, printre ele se afla Paul Oakenfold, Asian Dub Foundation, Basement Jaxx, The Prodigy si altii. Adica obisnuita combinatie de rock-industrial, tehno, tehno-punk si muzica ambientala, foarte intalnita in filmele de lung-metraj cu tenta anime… plus niste hip-hop care numai bine nu pica acolo unde a fost pus. Insa totul se incadreaza armonios in totalul calitativ al filmului, pentru ca nu cred ca producatorii lui au tintit catre cine stie ce taramuri ale profunzimii. Ca in majoritatea desenelor anime, mixajul e compus din actiune, multe briz-brizuri vizuale, obligatoriile scene cu incarcatura emotionala plus o poveste decenta (aici spre deosebire de majoritatea anime-urilor), cel putin in prima parte a filmului. Asta, impreuna cu mentinerea cliseelor sub un minim al afectarii bunului-simt (poate chiar mai jos), voice-over-ul decent si animatia reusita, salveaza filmul de la un esec total. Probabil pentru fanii anime este o vizionare obligatorie, dar isi merita totusi cele doua ore, atunci cand acestea sunt disponibile.

Global Metal

Sam Dunn este antropologul-metalist care a realizat A headbanger’s journey http://www.imdb.com/title/tt0478209/, un documentar despre istoria genului heavy-metal si despre sub-genurile majore ale acestuia si modul in care s-au format; despre cateva din formatiile mai cunoscute care reprezinta aceste genuri, despre festivalurile mari ale “metalului” si despre unele din controversele care insotesc mai mereu aceasta muzica.

Global Metal este a doua creatie a lui si este la fel de direct, informativ si natural ca si AHJ. Scopul acestei a doua calatorii pe planeta este descoperirea unor comunitati formate in jurul genului de care vorbim, in tari in care “metalul” s-a concretizat in forme diferite fata de cele cu care sunt obisnuiti cei care asculta predominant ceea ce a oferit pana acum occidentul (Japonia) si tari cu regimuri politice opresive, unde desi genul pare sa fie administrat in principal in regim underground, exprimarea nu este complet oprimata, cel putin nu atat pe cat am crede noi, cei care avem parte de ceva mai multa normalitate in domeniul asta.

Intr-un fel, GM este complementar pentru AHJ, pentru ca primul trata in principal latura cunoscuta a genului, pe cand GM scoate in evidenta faptul ca si in parti ale planetei mai putin notorii pentru astfel de muzica, unde nu ne-am astepta la comunitati suficient de mari pentru astfel de desfasurari exista totusi foarte multi oameni care simpatizeaza cu marea familie a genului heavy-metal. De la stilul vizual foarte strident al Japoniei (in ton cu alte manifestari “moderne” venite de-acolo) pana la black-ul si death-ul incarcate de probleme sociale si politice ale Israelului, calatoria este, cum am mai zis, naturala, fara dramatizari inutile si intr-un fel deschizatoare de opinii.  Dunn reuseste, ca si in AHJ, sa fie si el natural si sa comunice lejer cu toti cei pe care ii intervieveaza, desi acestia fac parte din culturi, religii, sisteme politice si contexte sociale diferite si uneori contradictorii (musulmani, evrei), lucru care face documentarul nu doar o piesa informativa decenta ci si un film relaxant si sincer despre raspandirea “metalului” si oamenii care il sustin, indiferent de asezarea lor pe glob. Cum cele mai corecte informatii despre un domeniu anume sunt oferite de oamenii din interiorul acelui domeniu, la fel si AHJ si GM sunt in acelasi timp materiale de prima clasa pentru sustinatorii “metalului” dar si documentare foarte informative pentru cei mai putin cunoscatori dar care doresc detalii despre mai toate laturile si implicatiile (sociale, politice etc.) ale genului in cauza.

Din fericire, se pare ca antropologul Sam nu se opreste aici si va continua seria cu un documentar despre formatia pe care o simpatizeaza cel mai mult, Iron Maiden. Multa bafta si la cat mai multe astfel de lucrari de calitate.

http://www.globalmetalfilm.com/03/GM_03.html